Eroi sunt peste tot! Trebuie sa ai ochi sa-i vezi, dorinta sa-i accepti si putere sa-i sustii! Si sa incepi sa privesti in tine si pe langa tine!
Red Bull Romaniacs este in sine o poveste, de cele mai multe ori imaginata prin prisma lucrurilor pe care le vedem sau auzim in mass-media. Sa fii prezent la https://www.redbullromaniacs.com/ te transforma in personaj parte din poveste. Noi am fost niste norocosi, chiar si cu rolurile de “figuratie” dar, recunosc, a fost cea mai tare experienta traita vreodata la care nici nu indrazneam sa ma gandesc in trecut.
Sunt atat de multe de spus incat nu stiu daca pot cuprinde intr-o povestioara dar nici nu vreau sa plictisesc. Daca cineva doreste informatii despre demers, detalii de organizare, conditii, etc, cu drag le spun separat, dar gasiti toate detaliile si aici:
https://www.redbullromaniacs.com/for-competitors/register-to-race/
Cum a fost pentru noi aceasta experienta?! Din ianuarie 2021 am inceput demersul de participare; a durat ceva timp, insa oamenii acestia au absolut orice SUPER organizat si la nivel SUPER PROFI! S-a concretizat participarea, urmau detaliile finale inainte de plecare, si gata…here we are #RedBullRomaniacs
Evenimentul a tinut de marti pana sambata; riderii, veniti din toata lumea, au ajuns de duminica pentru inscrierea oficiala – efectuata la un hotel stabilit - si fiecare era cazat pe cont propriu unde a dorit; noi, expozanti fiind, am ajuns marti dimineata si tot atunci am luat documentele de inregistrare, badge-urile, pass-ul pentru duba, etc.
Ce a fost diferit anul trecut, din cauza de pandemie, a lipsit prologul iar standurile expozantilor erau situate in paddock, acolo unde erau amplasate corturile si echipajele participantilor si de unde si unde riderii ajungeau dimineata devreme sau seara tarziu.
Pentru ca in paddock nu era activitate, standul Enduristan a ramas de veghe (pana l-a luat vantul la propriu) in timp ce noi am petrecut timpul cu riderii si pe urmele lor in timpul zilei. A fost marele nostru “PLUS” pentru ca astfel am vazut si simtit, cat de cat, ce inseamna acest eveniment, implicati mai mult pe traseele riderilor si deloc-spre deloc prezenti la stand.
Pe scurt: in fiecare seara dinaintea cursei era briefingul online, la o ora clar stabilita, unde intrai si aflai informatii despre traseul de a doua zi. Link-urile ti le trimiteau pe mail-ul dat la inregistrare. Nu stiai absolut nimic inainte: care e traseul, ce presupune, care este Start-ul/Finish-ul, unde este traseul – de fiecare data era alta locatie/localitate/judet; cati km sunt de facut. Era de azi pe maine. Dimineata la ora X trebuia sa fii prezent in locul Y la clasa ta de participare (sunt 5 clase: Gold, Silver, Bronze, Iron, Atom), erai al “N”-ulea la Start si plecai in cursa. Cam asta era mersul!
https://www.redbullromaniacs.com/registration/e/rbr2022
In timpul cursei erau cateva locatii de “intersectie” unde puteai vedea participantii in timpul cursei, dar mai toate erau foarte bine ascunse si doar cu “badge” puteai ajunge sa-i vezi. Gaseai gardieni in varf de munte unde, dincolo de o bariera, nu puteai trece daca nu aveai acel ecuson si chiar daca l-ai fi uitat acasa, din greseala, clar nu treceai. Am testat situatia!
Marti si miercuri cam acesta a fost programul. In schimb, in ziua de joi…s-a pus sare si piper 😊 Organizatorii au luat modelul Dakar Rally iar traseul de joi trebuia sa se termine intr-un loc “nestiut”, doar coordonate GPS date, unde era amenajat un camping/bivuac. Participantii trebuiau cu o seara inainte sa pregateasca pentru dimineata un sac cu “cele necesare”, sac inscriptionat cu numarul de participare si sigilat, ce era preluat de organizatori si dus la bivuac, iar cand riderii ajungeau seara in locatia “necunoscuta” fiecare isi prelua sacul. Daca nu avusesera inspiratia sa puna cele necesare, nu le aveau! Plus ca nici echipa de asistenta tehnica nu mai aveau; era absolut necesar sa se descurce singuri sa-si regleze sau sa repare motocicletele functie de problemele intampinate pe traseu in timpul zilei. Aaa…si inca ceva! Cand ajungeau pe rand (noi eram deja acolo), trebuiau sa lase motorul in parcarea special amenajata pentru motoare, iar dupa ce ii faceau inspectia tehnica si diverse pe ici pe colo, erau nevoiti sa mearga pe jos inca vreo 2 km, in echipament complet, la peste 30 si ceva de grade, dupa doar o alta zi din sirul zilelor “cine stie pe unde si cum”.
In camping…muzica faina, mancare, hidratare, red bull, corturi insirate, haine namolite si un rau pentru racorit. Dusurile erau putine si improvizate, deci foarte multi au preferat varianta “Survivor”. Din pacate, nu am putut petrece si noaptea acolo pentru ca ne-au sunat pe whatsapp (nu era semnal la telefon ci doar net) prietenii de la Metzeler (multumim Radu si echipei tale!) sa ne instiinteze ca al nostru cort, plictisit, si-a luat zborul! Oare de la Red Bull? 😊)
 |
 |
Vineri, riderii plecau direct din campingul amenajat pe traseul ce li se daduse seara iar ca punct de intoarcere pentru ziua aceea era in Saliste; de data aceasta era si zona amenajata pentru public. O atmosfera de sarbatoare, muzica, agitatie, motoare, Red Bull, zambete, oboseala, noroi si proba finala pentru ziua aceea. Finalul zilei consta intre “a cadea sau a nu cadea” in apa, respectiv Paraul Negru/Raul Saliste cand trebuiau sa vina in viteza pe la baza din interior, cu intoarcere de 180 grade, urmata de o urcare pe scari, iar in final ajungeau in zona verde de Finish.
Sambata a urmat cel mai mic traseu ca numar de km, dar departe de a fi un traseu mai usor. Finish-ul a fost ca de obicei la Dealul Gusterita (si aici fiind zona special amenajata pentru public) dar nu inainte de ultimele probe – deliciul publicului: trecerea barnei inguste deasupra apei, trecerea prin zona de namol, demonstatii si incercari de urcare a faimosului deal si a altor catorva de pe langa.
Sa va spun ca noi, in pantaloni scurti si tricou, cu apa multa la noi, muream de cald la umbra? Nu are sens! Performanta si pasiunea traita de astfel de oameni cer mult mai multe sacrificii si eforturi decat vedem noi din exterior. Ma repet, dar cred ca oamenii acestia care se daruiesc pasiunii dincolo de obstacolele intampinate trebuie sustinuti, incurajati, admirati si respectati!
A urmat festivitatea de premiere dar aceea a fost doar un moment simplu, scurt si cu fericire. Finalul cursei insa mi s-a parut cel mai important pentru fiecare rider. Le citeai pe chip cand ajungeau si treceau prin Finish, bucuria fara limite, satisfactia majora de a fi participat la “cel mai dur raliu de hard enduro din lume”, faptul ca si-a dovedit ca este un “romaniacs” si (cred) o implinire personala foarte greu de egalat.
 |
Cu ce am ramas noi? Cu toate cele de mai sus si multe in plus, cu un prieten nou (salutari Seba!) dar cel mai important: cu momente pretioase petrecute cu oameni frumosi ca OAMENI si valorosi ca Indivizi. De la care am invatat ceva si de la care invatam in continuare.
 |
 |
 |
Sambata seara ne-am intors in Bucuresti…euforici! Si la fel suntem de fiecare data cand ne aducem aminte de Red Bull Romaniacs. Per total acest eveniment aflat la a 18-a editie este dincolo de ce credeam eu ca se poate realiza atat de complex si complet.
Si pentru ca tot am primit zilele trecute un cadou special cu “prolog”, mi se pare potrivit si aici: “Pare imposibil, pana cand reusesti!” Nelson Mandela
Leave a comment